Mia Ojog

Voce

Mă numesc Mihaela, însă Mia este artista care a prins aripi în perioada liceului, când mi-am început cariera muzicală.

Am ştiut că pot şi trebuie să ajung cumva să cânt. Debutul meu a fost la 16 ani. Paşii mi s-au indreptat spre Palatul Copiilor din Bacău. Cu emoţii şi timiditate, visul şi dorinţa de a cânta au prins contur timp de 4 ani la cercul de canto şi muzică uşoară. Prin numeroasele spectacole şi apariţii la radio sau la televiziune, am simţit că scena face parte din viaţa mea! În anul 2012 am absolvit şi studiile Academiei de Muzică “ Gh. Dima” din Cluj, Filiala Piatra Neamţ. Pe timpul studiilor, am activat în Ansamblul Coral şi în Trupa de Jazz a facultăţii, participând la numeroase concerte susţinute cu studenţii acesteia.

Participări şi premii la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale: Festivalul National de Muzică Francofonă “Bonjour, Jeunesse”, Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară Românească „Dan Spătaru”, etc. Alături de Bandul Radiodifuziunii Române, condus de maestrul Ionel Tudor am avut onoarea să cânt in cadrul Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară Românească “Dan Spătaru” ediţiile 2008, 2010, 2011. Aceste reuşite profesionale, au fost „provocările” ce au contribuit la formarea mea ca artist şi interpret.

Ca profesor de canto-muzică uşoară la Colegiul Naţional de Arte „George Apostu” din Bacău, pot spune direct: sunt perfecţionistă şi îmi place seriozitatea! Vocea o poţi transmite publicului ca pe un buchet de trandafiri înfloriţi. Doar că trebuie smulşi spinii melodiilor contrafăcute, ţepii falselor armonii şi imitaţiile de prost gust, care-ţi zgârie urechea. Emoţiile fine şi sensibilitatea bunului gust muzical mă definesc. Fară ele nu poţi transmite nimic publicului! El simte, plânge, râde, se bucură şi trăieşte odată cu tine. Pun suflet în fiecare interpretare şi îmi respect munca.

Alături de membrii Trupei Memory am găsit limbajul cântecului! Rezonăm împreună sincer, precum un instrument muzical perfect! Transparent şi profesional!